Primaria Comunei Tutora - judetul Iasi » Telefon: 0232-298.777, 298.800 » Program de lucru: Luni-Vineri 8-16


Vă aducem la cunoștință că pentru o navigare cat mai ușoară acest site utilizează fișiere de tip cookie. De asemenea, am actualizat politica site-ului pentru a ne conforma cu Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți conținutul Politicii de Utilizare a Cookies și Politicii de Prelucrare a Datelor.

Prin continuarea navigării pe site confirmați acceptarea politicii de utilizare a cookies si a politicii de prelucrare a datelor.


Autentificare

OFERTE VÂNZARE TERENURI - conform Legii nr. 17/2014

ISTORICUL COMUNEI TUTORA

ISTORIC

I. La răscrucea marilor drumuri

Pe malul drept al Prutului, la est de fosta capitală a Ţării Moldovei, orașul Iași, în pitoreasca luncă a râului, se află străvechea localitate Ţuţora. Neîndoielnic, este vorba de o rămășiţă a vechii vame, sat, târg și oraș, situat în epoca medievală pe ambele părţi ale bătrânului fluviu (pe partea stângă a Prutului așezarea se întindea de la marginea sudică a Ungheniului actual până la Valea Mare).
Investigaţiile de teren, deocamdată destul de sărace, efectuate pe teritoriul fostei localităţi, cât și în împrejurimi, relevă o populare a locului încă din prima epocă a pietrei apoi și în celelalte etape ale epocii respective, ajungându-se ulterior ca locul să fie populat în perioada nouă a pietrei, în precucuteni (prima jumătate a mil. IV), continuându-se cu eneoliticul, cultura Cucuteni-Tripolie, după care a urmat epoca de tranziţie la bronz și bronzul târziu, cultura Nouă .
Pe malul de vest al Prutului, la Chipirești, la Holboca, în Lunca Ţuţorii, în perimetrul localităţii însăși, dar și la est de râu, pe teritoriul satelor Buzduganii de Sus și Valea Mare, s-au găsit numeroase vestigii din epoca fierului, Hallstatul timpuriu și La Tene, secolele XII-II î. Hr. Pe aceeași vatră a satului, pe partea stângă a Prutului, au fost depistate numeroase fragmente ceramice de pe câteva așezări antice târzii, cultura Sântana de Mureș-Cerneahov, secolele III-IV d. Hr., iar pe malul opus s-au descoperit urme ale unei așezări din epoca feudalismulu timpuriu, secolele VIII-IX, de tip Dridu, precum și din veacurile XV-XVIII, dovedindu-se astfel locuirea intensă aici din timpuri imemorabile.

Întemeierea Ţuţorii nu a fost întâmplătoare. Locul oferea mari oportunităţi pentru practicarea agriculturii (fertila luncă a Prutului fiind bogată în pământ arabil și pășune), cât și pentru comunicare, cea din urmă premisă fiind caracteristică regiunii încă din antichitate, șesul Prutului constituind o importantă arteră de circulaţie ce lega porturile Mării Negre cu adâncul teritoriului getic .

După instituirea dominaţiei tătărești, în anii 1241 și 1242, asupra teritoriului dintre Carpaţi și Nistru, vedem regiunea străbătută de Marele Drum Comercial Tătăresc. Mărfurile orientale erau preluate din porturile nordice ale Mării Negre, străbateau ţinuturile tătărești, urmând cursul Nistrului în sus. De la Tighina o arteră a acestuia se desprindea, îndreptându-se spre vest, de-a lungul Bâcului, trecând pe la Rădenii Vechi și Rezina, de unde cobora spre Prut. O altă ramură a aceleiași rute venea încoace pe la Lăpușna. Joncţiunea se făcea la Ţuţora, după care se mergea spre nord, trecându-se prin Iași și Suceava, de unde o parte din mărfuri plecau spre Halici, Podolia și Polonia, ajungând tocmai la Marea Baltică. De acolo, pe acest vestit „drum tătăresc" sau „al Levantului", devenit după întemeierea Ţării Moldovei «moldovenesc», se întorceau spre Caffa, Cetatea Albă și Chilia caravane încărcate cu cereale, vin, sare, ceară, miere, urmate de turme, cirezi și herghelii . De-a lungul întregului itinerar se observă o aglomerare de sate, iar așezările străbătute cunosc o evoluţie economică ascendentă.

Apropierea imediată de târgul Iași, cât și așezarea la un vechi vad al Prutului, a făcut ca respectiva arteră comercială să treacă pe la Ţuţora, probabil până la formarea Ţării Moldovei, iar statutul de vamă să-i fie acordat încă de cei dintâi voievozi, fapt care a determinat, mai târziu, evoluţia locului în unul din cele mai importante centre economice, strategice și administrative medievale așezate pe râul Prut.

II. Sub sceptrul marilor voievozi

Originea numelui Ţuţora este incertă.
Constantin G. Giurescu presupune că ar putea proveni de la o persoană . De aceeași părere este și cercetătorul D. Ciurea, spunând, cu referire la un document din 1471, că ar fi vorba de un oarecare Ţoţor .
Istoricul A. Boldur, căutând să argmenteze etimologia denumirii Brodnicilor, a neamului care a populat regiunea la începutul veacului XII, crede că Brodî sau Brudi ar fi fost denumirea iniţială a Ţuţorii, interpretând astfel greșit aceeași sursă de la Ştefan cel Mare din 1471, în care locul apare menţionat prin sintagma "u Cocori ni brodÿ" .

În ce ne privește, suntem de părere că toponimul în cauză denotă o caracteristică a locului, ţuţuroi însemnând în graiul popular șiroi de apă sau chiar nămol.

Tocmai pentru rolul avut în trecutul Moldovei, dar mai ales al zonei în care se află, cronicile l-au consemnat frecvent.

Prima sa atestare documentară se conţine într-un act din 5 aprilie 1448 . După cum era de așteptat, statutul iniţial sub care apare este cel de vad și vamă domnească la trecerea Prutului, în calea amintitului drum comercial. Menţiunea este prilejuită de scutirea de vamă « la vadul de la Ţuţora », acordată mănăstirii Pobrata de către domnitorul Petru Aron, unchiul lui Ştefan cel Mare.

Același domnitor, la 25 august 1454, facilita din nou trecerea vamei la « vadul Ţoţorii » călugărilor de la mănăstirea Moldoviţa.

Un privilegiu asemănător acorda Ştefan cel Mare mănăstirii «Înălţarea Domnului» de la Neamţ. La 1 aprilie 1470, cele trei măji (pescari) ale acesteia urmau să nu plătească vamă nicăieri, «nici la Ţuţora» .
În fine, la 15 august 1471, marele voievod acorda o altă scutire de vamă mănăstirii Pobrata. Pentru grâul și mierea trimise la Chilia în schimbul peștelui adus de acolo, carele nu trebuia să dea nici la nic un groș «la Ţuţora, la vad».

Cu siguranţă, alături de vechiul târg al Iașului, Ţuţora a jucat un rol important destul de timpuriu în popularea regiunii, satele fiind atrase de oportunităţile economice oferite de ea, dar și de Marele Drum care trecea prin regiune. După cum reiese din câteva relatări - una din 23 iulie 1557, alta din 10 mai 1582 - însăși a evoluat în așezare rurală.

Adevărata sa evoluţie economică s-a produs însă odată cu stabilirea definitivă - la mijlocul secolului al XVI-lea - a capitalei ţării la Iași. Acum domnitorii constată că Ţuţora este importantă strategic pentru cetatea de scaun. Ea este amplasată geografic la gura unui larg defileu, care, din partea de răsărit, asigură accesul spre capitală. De aici, de pe șleahurile Prutului, a Culii și Lăpușnii, se abăteau de obicei năvălirile tătare, turcești și căzăcești. De aceea, Ţuţora, cu marea sa câmpie, capabilă să găzduiască însemnate contingente militare și așezată la poarta de dealuri Cristești-Tomești, este transformată în braniște domnească (de la slavonul braniti, a împiedica, a opri) , adică opritură, loc menit adunării celor trebuincioase întreţinerii curţii domnești.

De asemenea, locul este prielnic în aspect natural. Apa Prutului are calităţi curative, iar imensa câmpie este umedă și deci favorabilă atât pășunatului cât și agriculturii, în general.

Farmecul acestea, bunăoară, îl copleșesc pe călătorul italian Cornelio Magni, care relata la 1672 că «Pentru primirea sultanului (domnitorul moldovean n.n.) a ales o câmpie făcută anume pentru acest scop, alcătuind un mare amfiteatru rotund, cu un diamentru de aproximativ douăzeci de mile în lungime și înconjurată de dealuri line, având în spate munţi înalţi. Era scăldată de râul Prut care, curgând în albia sa destul de regulată, uda una din laturile ei. Pe această pajiște întinsă, iarba era tot atât de verde în luna august ca în Italia în luna mai… Această frumoasă câmpie oferea o bună pășune pentru toţi caii întregii armate».

Datorită priveliștii pitorești, dar și pentru poziţionarea sa strategică, curtea domnească a decis să transforme Ţuţora în loc de refugiu pe timp de pace cât și atunci când asupra capitalei se abăteau diferite pericole: războaie sau epidemii, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, pe timpul lui Gheorghe-vodă Ghica, în 1737, când domnitorul își muta curtea la Ţuţora «pentru a se feri de ravagiul ciumei din Iași», iar în vara anului următor «ca să se mai răcorească de boală» .
Prin urmare, un pas următor întreprins de domnie întru organizarea Ţuţorii a fost instituirea aici a unei reședinţe domnești temporare.

III. Oraș domnesc de negoţ și popas

O primă relatare în acest sens face cronicarul Grigore Ureche, care susţine că în septembrie 1552 boierii ţării l-au asasinat pe domnitorul Ştefan-vodă, fiul lui Petru Rareș, aflat «la podul de la Ţuţora».

În sprijinul aceleiași afirmaţii vine și mulţimea de documente emise aici, începând cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea, în special pe timpul lui Petru Şchiopul.

Aflarea în calea Marelui Drum Comercial, statutul de vamă și vad, de braniște și reședinţă domnească, fac locul atrăgător pentru meșteșugarii și negustorii care au legătură directă cu transportul. Aici vin sătenii din împrejurimi pentru a-și vinde produsele, cumpărând în schimb unelte de lucru și alte mărfuri de care au nevoie. Ţuţora devine atractivă economic, sporind astfel popularea așezării. Sunt premise care, la răscrucea vecurilor XV-XVI, au determinat evoluţia vechii vame și trecătoare la Prut în calitate de târg (-torg, în slavă însemnând așezare sau loc unde se făce schimbul de mărfuri) în Evul Mediu. Noţiunea în cauză este, de fapt, sinonim a celei de oraș. În orice caz, în privinţa Ţuţorii, aceste două noţiuni, în diferite documente, se interferează.

Dacă datele oferite de matricolele universităţii din Krakowia (Polonia) sunt exacte, atunci existenţa orașului Ţuţora poate fi constatată deja în veacul al XV-lea, între anii 1405-1503, pe când în cadrul acestei instituţii, printre 18 studenţi originari din orașele Moldovei, figura și un «Iohannos Stanislai de Thutzora» (Ţuţora) .
Cu siguranţă, orașul Ţuţora exista în anul 1606, când îl vedem figurând în Catastiful orașelor moldovene, alcătuit de Miron Costin, consemnare care ne face să credem că e apogeul dezvoltării sale ca centru urban.

Pe harta lui Reichersdorf, întocmită în a doua domnie a lui Petru Rareș (1527-1538), localitatea apare în calitate de târg. E adevărat că acesta o numește «Lasti », dar lucrul poate fi ușor înţeles pentru epoca medievală, când, din deficienţe de cunoaștere a limbii, asemenea confuzii par aproape firești.
O carte de danie de la Constantin-vodă Movilă însă este cât se poate de precisă când constată existenţa «târgului Ţuţora» la 11 august 1611 . Se pare că documentul care face o atare menţiune este și ultimul, căci niciodată ulterior nu vom mai întâlni așezarea fixată cu statutul de «târg».

Într-o relatare din anul 1661 însă, emisarul turc Evlia Celebi, aflându-se în trecere prin Moldova, vorbește de existenţa orașului Ţuţora. Descrierea călătorului este cea mai completă și, deocamdată, singura în măsură să ofere o imagine cât de cât proximă în privinţa Ţuţorii medievale.

Astfel, spune călătorul turc : « Negustorii și călătorii veniţi din orașul Iași, cât și cei ce se îndreaptă întracolo, poposesc în acest orășel. Deoarece acest oraș se află pe malul râului Prut,- după un obicei din vechime, aici se percep toate plăţile vamale… În timpurile vechi, acest orășel Ţuţora, a fost oraș portuar… Actualmente, aceasta este o așezare, asemănătoare unui orășel. Aici sunt o sută de case, două biserici și circa 50 de băcănii».

Se poate înţelege, prin urmare, din cele afirmate mai sus, că orașul Ţuţora a fost o certitudine, pe care călătorul turc o mai constata la mijlocul veacului al XVII-lea.

IV. Organizarea: hotarul și ocolul Ţuţorii

Evoluţia Ţuţorii de la statutul de vad și vamă la cel de așezare urbană, în mod sigur a trebuit să fie asigurată, pe lângă condiţiile deja amintite, de o organizare administrativă și economică corespunzătoare. Această sarcină a revenit în mare parte domnitorului, căci, lucru știut, toate târgurile și oarașele moldovene în epoca medievală au fost așezate pe pământ domnesc, constituind propritatea acestuia.

În privinţa Ţuţorii o atare relaţie este indiscutabilă, existenţa sa fiind certificată chiar de cele dintâi documente referitoare la trecutul său.
Astfel, târgul sau orașul era supus total domniei. Voievodul asigura locuitorilor urbei liniștea și posibilitatea de a face negoţ pe o suprafaţă mai mare. În schimb, orășenii plăteau diferite dări și îndeplineau anumite lucrări în folosul domniei.

Trăitorii târgurilor moldovene nu au fost doar negustori și meșteșugari, mai ales în faza incipientă a așezărilor respective, ci și agricultori; ei cultivau pământul, aveau prisăci, iazuri, vii, păduri, mori, creșteau, îndeosebi, animale ș.a. De aceea, în afară de vatră, orașul poseda mult pământ agricol care constituia "hotarul" său .
Pe lângă "hotar" însă, deoarece aici exista o reședinţă temporară domnească, Ţuţora mai avea și "ocol", din care făceau parte mai multe sate vecine. La fel ca și târgul, "satele de ocol" erau proprietăţi domnești și, prin urmare, erau supuse târgului prin voinţa domniei, depinzând de curtea domnească de aici. Locuitorii lor trebuiau să facă aprovizionarea acesteia cu cele necesare: alimente, furaje, să îndeplinească lucrări de construire și întreţinere a clădirilor, prisăcilor, iazurilor, să îndeplinească transporturi etc .
Ocolul Ţuţorii este amintit pentru prima oară într-un act de danie de la Constantin-vodă Movilă, datat cu 30 august 1611. Documentul surprinde momentul când domnitorul scotea „satul Dănășenii (Dănuţenii), ce a fost ascultător de ocolul târgului Ţuţora" din componenţa ocolului, donându-l „pentru slujbă credincioasă" lui Toader stolnic.

La fel proceda și Vasile-vodă Lupul în anul 1644, scoţând din „ocolul Ţuţorii" seliștea Ursăști pe Prut, dăruind-o lui Andoca .
Acestea sunt singurele surse care amintesc de ocolul Ţuţorii. Importanţa lor constă în faptul că ele permit să întrevedem, cu destulă exactitate, mărimea teritorială a respectivei structuri.
În acest sens, credem că Ţuţora a avut, la început, un ocol neobișnuit de mic în comparaţie cu alte structuri similare.

De regulă, numărul satelor unui ocol în epoca medievală a variat între 12 și 17 . La începutul secolului XVII însă ocolul Ţuţorii nu cuprindea mai mult de 3-4 localităţi, căci așezările pe care cei doi domnitori le scoteau din componenţa ocolului la 1611 și 1644, Dănuţenii și Ursăștii (Valea Mare), nu numai că erau vecine imediate ale acestuia, dar constituiau și limitele de nord și, respectiv, de sud ale ocolului în cauză. Mai sus de Dănuţeni, pe Prut, începând cu Ciureștii și Unghenii, urmau satele răzășești . La sud, mai jos de Ursăști, erau Dăienii și Morenii, ca și Ţuţora, posesiuni domnești ascultătoare de Morile din Iași . La est, toate sate răzășești, iar la vest exista marele ocol domnesc al orașului Iași. Astfel, Ursăștii, Dănuţenii și Ţuţora însăși au fost localităţile cuprinse iniţial în fostul ocol al acestui târg.

Numărul limitat de așezări incluse în ocolul respectiv se datorează, credem, atât caracterului temporar de reședinţă domnească pe care a avut-o Ţuţora, cât și aflării sale în imediata vecinătate a reședinţei de bază domnești, orașul Iași, cu ocolul său deja amintit.

V. O identitate firească

În aceeași ordine de idei, la fel de importantă ni se pare întinderea Ţuţorii ca așezare umană.

Fapt e că cele dintâi documente referitoare la trecutul Ţuţorii nu conţin mărturii clare despre amplasarea sa, acestea acestea amintind doar o formulă generală -„Ţuţora pe Prut". Când vorbim însă de așezarea concretă a localităţii, avem în vedere, în primul rând, amplasarea acesteea în raport cu râul Prut.

În acest sens, cercetări recente privind istoria localităţilor de pe cursul Prutului mijlociu arată că amplasarea lor pe ambele maluri ale râului a fost o realitate aproape axiomatică . Tocmai de aceea, reieșind din firescul situaţiei, numeroase surse scrise nici nu au recurs la detalieri de dislocare, limitându-se la sintagma generală „pe Prut". Excepţii au fost doar cazuri speciale de hotărnicie sau precizare a hotarelor satelor, când situaţia a impus asemenea concretizări.

Un hrisov de la Mihai-vodă Racoviţă, care descria exact desfășurarea moșiei Ţuţora în anul 1720, nu lasă nici un dubiu în privinţa așezării localităţii pe ambele părţi ale Prutului . Aceeași situaţie este prezentată de un document de la Grigore Ghica-vodă din 1738 .
Mai mult, unele surse documentare lasă să se înţeleagă că pe aceeași moșie au existat, concomitent, pe partea dreaptă a Prutului - vatra satului Ţuţora, iar pe cea stângă - cea a târgului sau orașului Ţuţora. Printre asemenea relatări se numără și cea deja amintită, a călătorului turc Evlia Celebi din anul 1661, care după ce arată că de la Iași a ajuns „la un mare râu Prut", pe malul căruia „se află satul Ţuţora …, bine aranjat", cu „o mare mănăstire", unde „toţi necredincioșii care vin din ţinuturile căzăcești, se opresc, deoarece la acest sat există trecătoarea peste râu", emisarul spune că pârcălabul nu le-a permis să poposească aici, obligându-i îndată să traverseze fluviul, unde se află „orașul Ţuţora", despre care notează scurt, dar plastic, că acesta este lipsit de faima sa de altădată și că „Până în timpul de faţă (1661 n.n.) aici se văd clar rămășiţele palatelor dărâmate, mănăstirilor, pieţelor și străzilor" .
O altă însemnare aparţine Principelui Iacob Sobieski, care, în calitate de însoţitor al regelui polon în campania militară din anul 1686 în Moldova împotriva turcilor, nota astfel itinerarul parcurs de aramata polonă: "Marţi, 13 august …, ne-am oprit la Zagarancea, pe Prut. Miercuri, 14 august, am pornit dimineaţa, ne-am oprit la Ţuţora… Vineri, 16 august, regele a trecut pe celălalt mal de cum s-a luminat și a pornit spre Iași… Sâmbătă 17 august, dimineaţa, regele a trecut din nou râul și s-a întors la Ţuţora" .

În aceeași ordine de idei se înscriu și câteva relatări din care desprindem că la Ţuţora a existat și un depozit domnesc la începutul veacului al XVIII-lea, era menţionat un Ali Aga, păzitor al "hambarului celui împărătescu de la Ţuţora " . Existenţa hambarului
domnesc la Ţuţora este atestată și în 1738 .

La rândul său, un călător turc prin Moldova anului 1740, susţinea că „Pe drumul din Iași spre Hotin, pe malul Prutului, se află Ţuţora - hambarul de grâne a armatei otomane. Acolo sunt adunate rezervele de făină cumpărate din Rumelia și regiunea Dunării. La Ţuţora sunt aduse pe apă…" .

Un cronicar din secolul XVIII, referindu-se la venirea vizirului turc în Moldova la 1715, era mai precis în detalii privind dislocarea acelui depozit, arătând că demnitarul "…au trecut pe la Iași și au trecut pe la Ţuţora, pe cea parte de Prut (pe partea stângă - n. n.), la hambar, și au mersu la domnul și sau împreunat", lucru din care se poate înţelege cu ușurinţă amplasarea târgului omonim pe malul stâng al Prutului, așa cum îl fixa în notele sale Elvia Celebi la mijlocul veacului al XVII-lea.

Această certitudine este susţinută și de unele surse cartografice, între care amintim de harta lui Dimitrie Cantemir, de cea a geografului francez I. B. d’Anville, întocmită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, cât și de harta unui anonim german de pe la 1730, pusă în circuitul știinţific de I. Lepsi în anul 1933 .
De asemenea, nu este mai puţin important să se observe că în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, după ce vechiul târg decăzuse, pe locul lui se constata satul Ţuţora Veche, apelativul din urmă venind să constituie nimic altceva decât o reminiscenţă a așezării urbane de altădată, în timp ce localitatea omonimă de pe partea opusă a Prutului începu să fie numită Ţuţora Nouă, lucru convenţional, căci, de fapt, ambele așezări aveau o vârstă identică.

VI. În bătaia focului și a jafului

Mai sus am văzut o serie de premise care au contribuit la evoluţia Ţuţorii de la simplu vad, la vamă, apoi așezare rurală și, în sfârșit, reședinţă domnească, cu toate atribuţiile ce reies dintr-un asemenea statut.

Sigur, aceste condiţii au avut o înfluienţă benefică nu numai asupra locului, dar și a zonei în genere, ele contribuind, așa cum s-a spus deja, prin dezvoltarea schimbului de produse dintre localnici și călătorii care străbăteau marele drum, la o prosperare economică, și, prin urmare, la o creștere demografică în regiune. Cum însă orice lucru, pe lângă aspecte pozitive are și părţi negative, la fel și aceste împrejurări, care au dat naștere uneia dintre puţinele așezări urbane aflate pe Prut de-a lungul istoriei, au condiţionat, în virtutea unor împrejurări nefaste ale timpului, decăderea și, până la urmă, dispariţia târgului medieval Ţuţora.

Fără îndoială, evoluţia ascendentă a localităţii s-a produs atâta timp cât Ţara Moldovei a avut parte de pace. Odată însă cu intensificarea - la răscrucea secolelor XVI-XVII - a tendinţei de întărire a dominaţiei otomane în Ţările Române, cu pătrunderea tătarilor nogai în Bugeac și a înăspririi luptei acestora cu polonii și cazacii zaporojeni, situaţia ţării s-a înrăutăţit. În consecinţă, din cauza pericolului constant, "Drumul moldovenesc" se transformă în itinerar de jaf și război, periculos deci circulaţiei mărfurilor. De aceea, călătorii nu-l mai urmează obligatoriu, ci sunt nevoiţi să-și devieze direcţia. Astfel, ei nu mai coboară spre Chilia și Cetatea Albă direct de la Ţuţora în jos, pe la Lăpușna, ci merg spre răsărit, pe la Rezina, de-a lungul râului Bâc, trecând pe la Chișinău și Tighina, de unde apucă calea porturilor amintite și a Crimeii. Acum, din aceiași cauză, decade și celălalt târg, Lăpușna, așezat pe linie cu târgul Ţuţora în direcţia sud-est, iar lunca Prutului se transformă, pentru mai bine de două secole, în "șleah al oștii" .

În consecinţă, târgul Ţuţora, cu statutul său de reședinţă temporară domnească, dar și de pavăză în faţa Iașului din partea de răsărit, cu întinsa și bogata sa câmpie, devenise, încă de pe la jumătatea secolului al XVI-lea, locul unor numeroase și importante evenimente din istoria Moldovei medievale.
Încoace, după trecerea Dunării, pe amintitul șleah al oștii, ţineau calea turcii. Pe Prutul de sus, pe direcţia aceluiași șleah, coborau oștile polone. Pe drumul lipcanilor, hoardele tătarilor lituanieni, iar pe șleahul Culii - cazacii zaporojeni.

Astfel, unul dintre primele evenimente petrecute aici a fost groaznica asasinare, în septembrie 1552, de către boierii ţării, a domnitorului Ştefan-vodă, fiul lui Petru Rareș, zicând cronicarul că "Noaptea cu toţii (boierii - n.n.) s-au ridicat la podul de la Ţuţora și i-au tăiat aţele cortului asupra lui Ştefan-vodă și cu multe răni pătrunzndu-l, au murit, după ce a domnit doi ani și patru luni" .
În anul 1581, se bat aici lăpușnenii răzvrătiţi împotriva lui Iancu-vodă Sasul. Răsculaţii sunt învinși, iar pretendentul la tron se îneacă în Prut .

Peste șase ani, în septembrie 1587, are loc bătălia dintre Petru-vodă Şchiopul și cazacii, veniţi la Ţuţora pentru a-l înscăuna pe Ioan, zis Potcoavă .

Tot aici, în 1595, se ciocnește armata moldo-polonă cu cea turco-tătară . Un «război mare la Prut, pe drumul Iașului», este semnalat în anul 1618, iar în septembrie 1620 câmpia Ţuţorii a fost teatrul unei confruntări sângeroase dintre oștile moldo-polone și tătărești.
Războiul s-a dat pentru scoaterea ţării de sub dominaţia otomană. Rezultatul a fost groaznic. Domnitorul Moldovei Gaspar-vodă Crazziani și Zolkievski, hatmanul leșesc - omorâţi, iar ţara prădată .
În anul următor, 1621, pentru a se răzbuna, leșii intră în Moldova, o pradă până la Iași, incendiază orașul, după care își așează tabăra la Ţuţora, de unde trec prin foc și sabie împrejurimile .
În 1633, pentru al mazili pe Moise-vodă Movilă, la Ţuţora se așează oastea tătară .

Aceiași tătari, întorcându-se din expediţia lor asupra Poloniei în anul 1649 pe la Rezina și Brătuleni, pe drumul zis al lipcanilor, au jefuit crud satele din valea Prutului, așezate în preajma Ţuţorii . Domnitorul ţării, Vasile Lupul, a fost nevoit să întreprindă măsuri drastice întru ai izgoni din Moldova. În anul urmâtor însă aceștia, hotărând să se răzbune pe demnitarul moldovean, au revenit însoţiţi de cazaci, instalându-se la Ţuţora, de unde și-au revărsat mânia asupra regiunii . Același lucru s-a întâmplat în anul 1658, când liniștea ţării a fost tulburată de oștile lui Calga-sultan, venit la Ţuţora pentru a-l scoate din scaun pe Ghica-vodă . O mare oaste turcească, în frunte cu însuși sultanul, aflată în trecere spre cetatea polonă Cameniţa, a popsit aici în anul 1672, astfel încât, de frică, satele se bejeniseră din șleahul oștirii . În 1675, turcii revin la Ţuţora și-l mazâlesc pe Dumitru-vodă Duca . La rândul său, regele polon, Ioan Sobieski, își așează aramata la Ţuţora în campania sa împotriva turcilor din anul 1686. După cum relatează în jurnalul său inginerul militar Philippe le Masson Du Pont, Sobieski alege locul din superstiţie, cunoscându-l după „lunga rezistenţă pe care a opus-o acolo Zolkiewski (bunicul său - n.n.) împotriva unui mare număr de turci și tătari". „Această câmpie a Ţuţorii - susţine același Du Pont - mai este cunoscută și datorită faptului că fusese punctul de întâlnire a diferitor hoarde tătărești, când aceștia își porneau incursiunile în Polonia". De aceea, memorialistul francez arată că un alt compatriot de al său, Dalerac, autor al unei Istorii secrete, auzise deseori vorbindu-se de câmpia Ţuţora din care regele polon dorea să facă un oraș pe malul Prutului, după cheful său . Nu se știe dacă planului lui Sobieski i-a fost sortit să se împlinească, dar în tratatul de la Carlowitz, din anul 1699, printre cetăţile Dubniţa și Soroca, pe care polonezii erau somaţi să le părăsească, figura și cetatea Ţuţora.

Şi în veacul al XVIII-lea, de la un capăt la altul, locul a fost supus expediţiilor și războaielor pustiitoare.

Bineînţeles că perpetuarea unei asemenea situaţii s-a răsfrânt în cel mai nefast mod asupra Ţuţorii și regiunii în genere.
Bunăoară, în anul 1596 erau raportate pierderi de acte, făcându-se referinţă la războiul din anul precedent, dintre poloni și turco-tătari „când s-au turburat ţara, când a venit hanul la Ţuţora" . Un călător francez spunea la 1770 despre satul din ocolul Ţuţorii, Dănuţeni, că ar fi fost dărâmat de hanul tătarilor din Crimeea, Ghirai . Răzeșii din satul Găngurești, mai sus de Ţuţora, la fel mărturiseau în anul 1680 despre urmările venirii la Ţuţora, în anul 1650, a cazacilor și tătarilor că „uricele și zapisele de moșie le-au pierit când a fost prada cea mare de tătari în zilele lui Vasile Lupu" . La fel mărturiseau și ţăranii din Ungheni în anul 1706, motivând lipsa documentelor „că au pierit când au venit Kuniţki cu cazacii asupra ţării" . Despre aceeași campanie tătaro-cazacă de la Ţuţora cronicarul Miron Costin spunea că „satele, orașele, toate arzându și prădându, cu acea vrăjmășie era tătarii asupra ţării" . Relatări de acest gen sunt numeroase. Cert însă este că rozboiul acesta de la 1650, prin care Hatmanul cazacilor Bogdan Hmelniţki dorea să capete mâna Ruxandei, fiica domnitorului moldovean Vasile Lupul, pentru feciorul său Timuș, a dus la ruinarea târgului Ţuţora, situaţie din care așezarea nu a avut să-și mai revină niciodată. Relatarea este făcută de același călător turc Evlia Celebi, care, referindu-se la tabloul văzut în trecerea sa pe aici la 1661, susţinea că: „Până în timpul de faţă aici se văd clar rămășiţele palatelor dărâmate, mănăstirilor, pieţelor și străzilor. Odată însă, pe timpul cuceritorului Bagdadului, sultanului Murad al IV-lea, oștile cazacilor răzvrătiţi și ale Moldovei s-au luptat între ele. Spre dimineaţă, când domnitorul Moldovei, Lupul-bei (Vasile Lupul - n. n.) începea să biruie, asupra celor aflaţi în luptă s-au năpustit, iuţi ca vântul, tătarii și au făcut un așa măcel, încât, până în timpul de faţă, oasele necredincioșilor stau grămezi în jur… După aceasta, hoardele tătare, dând focului amintitul oraș Ţuţora, cu mare pradă s-au întors în Crimeea".

Niciodată, ulterior, Ţuţora nu a mai fost menţionată cu statut de târg sau oraș, iar amintirea de la 1699 în tratatul de la Carlowitz a cetăţii Ţuţora, credem, sublinia, mai degrabă semnificaţia strategică a locului de bază militară, decât sensul în sine a unei atare fortificaţii. Poziţia de loc strategic, vamă și reședinţă temporară domnească Ţuţora și-a păstrat-o și pentru veacul al XVIII-lea.
În anul 1735 Grigore Ghica-vodă se afla cu toată oastea aici pentru a se feri de primejdia nemţilor, iar în 1738 același domnitor s-a reașezat la Ţuţora din cauza ciumei care bântuia în Iași.

În vara lui 1711, în timpul campaniei de la Prut, aici și-a instalat tabăra Petru cel Mare, ţarul rus, întâlnindu-se cu Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei .

În anul următor, prin poruncă turcilor, Prutul a fost curăţat de la vărsarea sa în Dunăre până la Ţuţora, făcând aici hambare pentru depozitarea pâinii aduse de la porturile Mării Negre, pentru aprovizionarea cetăţilor din nordul Moldovei .

Din a doua jumătate a secolului în cauză, rușii au fost cei care au bătătorit frecvent marea și mănoasa câmpie, oferind relatări și impresii despre această așezare, acum sat cu numele de Ţuţora Veche.
Deși, din când în când, domnitorul scote câte o bucată de pământ din „hotarul domnesc", dăruind-o unor boieri credincioși, în decursul acestui secol, locul a continuat să fie braniște domnească .
Potrivit datelor recensământului populaţiei din anul 1774, ocolul braniștii de la Ţuţora încadra 13 sate: Ţuţora Veche, Ţuţora Nouă, Oprișani, Moreni, Costuleni, Prisăcani, Dănuţeni, Ungheni, Mânzăteștii Vechi, Bogdănești, Titieni, Frăsinești și Măcărești . Tot atâtea erau la 1803 .

VII. Anul fatal - 1812

După 1812, autorităţile ruse au păstrat ocolul braniștii, lărgindu-l semnificativ pe partea dreaptă a Prutului - până la 30 de sate . Din păcate, printre acestea nu figura Ţuţora însăși, lipsă care, credem, s-ar fi putut datora faptului că ambele sate: Ţuţora Veche și Ţuţora Nouă, constituiau proprietatea unuia dintre cei mai bogaţi boieri moldoveni la acea vreme, a vistiernicului Iordache Balș.
Satul Ţuţora Nouă își continuă existenţa și astăzi, acesta constituind comuna cu același nume de pe partea dreaptă a Prutului.
Cât privește Ţuţora Veche, descendenta înfloritorului târg de altădată de pe malul stâng al râului, a dispărut în prima jumătate a secolului al XIX-lea, printre ultimile sale amintiri documentare fiind un tesament de la 1822.

Nu cunoaștem exact cauzele dispariţiei sale. Putem presupune însă, cu anumită doză de certitudine, că motivul a fost anexarea Moldovei dintre Prut și Nistru la Imperiul rus în anul 1812. Anume ei, locuitorii Ţuţorii, care au găzduit aproape un secol pe moșia lor trupele ruse, fiind obligaţi, așa cum o făceau la 1774, să îndeplinească numeroase prestaţii faţă de aramata imperială dislocată aici în cadrul repetatelor războaie ruso-turce, au simţit ca nimeni alţii, pe propria piele, ce înseamnă stăpânire rusească. De aceea, nedorinţa acestora de a trăi sub noul regim, a impus plecarea lor peste Prut, pe cealaltă parte de moșie.

Altă cauză, care rizidă din urmările aceluiași rapt, s-a datorat faptului că la mijlocul secolului XIX moșia Ţuţora Veche, a cărei prorpietar era marele latifundiar moldovean Alecu Balș, după o îndelungată perioadă de înflorire, s-a pomenit într-o gravă situaţie economică. După anul de tristă pomină, 1812, Rusia a închis vama și trecerea de la Ţuţora, transferând-o la Sculeni, apoi Dănuţeni și, în fine la Ungheni. Unica speranţă de a evita ruinarea, Alecu Balș o vedea în trasarea pe aici a viitoarei căi ferate Chișinău-Iași, căci cine alţii decât locuitorii Ţuţorii îmţelegeau mai bine avantajele găzduirii unei mari căi de circulaţie?

Lupta pentru direcţionarea viitoarei căi de fier pe urmele marelui drum de altădată a fost aprigă, iar metodele utilizate diverse: de la trafic de influenţă, relaţii personale de amiciţie la vârf, până la bani. Nu doar marele latifundiar nădăjduia într-un deznodământ fericit al visului său, dar și toţi locuitorii Ţuţorii Vechi, ai Buzduganilor și Dănuţenilor, toate proprietăţi ale aceluiași boier, situate compact în jurul satului reședinţă. Când alegerea, potrivit proiectului de landșaft, a căzut pe Ungheni, pe acolo pe unde proprietarul acestuia, M.Buznea, nu depuse pic de efort de a atrage importanta construcţie, dezamăgirea pentru cei de pe moșia Ţuţorii a fost profundă, iar urmările dezolante…

În consecinţă, Alecu Balș a decis să vândă moșia, iar locuitorii satelor sale au preferat să-l urmeze pe prorietăţile sale de la Ciuciulea (Orhei) . Așa se explică faptul că în vechiul sat de români Buzdugani, de pe moșia Ţuţorii, după plecarea băștinașilor, la finele veacului XIX s-au așezat ucraineni veniţi din regiunea Hotinului.

VIII. O certitudine mărturisită

Că existenţa în preajma Ungheniului actual a unui oraș medieval numit Ţuţora nu este un mit, vorbesc și relatările lui Zamfir Arbore, făcute în cunoscutul său « Dicţionar geografic al Basarabiei » în temeiul unor informaţii furnizate de autorităţile locale la 1904, care, cunoscând situaţia, susţineau că: "…între acest sat (Dănuţeni, astăzi cartier în partea de sud a or. Ungheni - n.n.) și Valea Mare există până acum rămășiţele unei cetăţi vechi; ruinele sunt chiar pe malul Prutului" .

Neîndoielnic, martorii oculari de la începutul secolului trecut vorbeau de urmele cetăţii Ţuţora, atestată documentar și propusă spre evacuare, precum am văzut, alături de Dubniţa și Soroca, de turci în tratatul de la Carlowitz în anul 1699 . Nu cunoaștem, deocamdată, mărimea sau arhitectura acesteia. Ţinând cont însă de faptul că în Evul Mediu Prutul nu a fost un râu de hotar, asemănător Nistrului, nu credem că Ţuţora a fost o cetate clasică, asemănătoare Hotinului, Sorocii sau Tighinii. Cu siguranţă, se avea în vedere mai mult semnificaţia strategică a locului însuși, sau, cel mult o fortificaţie militară tradiţională din pământ, cu șanţ de apărare și ceva elemente din piatră, dacă ţinem cont, totuși, și de statutul de reședinţă domnească a așezării.

Iată însă că, în sfârșit, în luna iulie-august curent, cercetătorii Muzeului Naţional de Arheologie și Istorie a Moldovei, dr. I. Tentiuc și A. Levinschi, împreună cu colegii lor de la Muzeul de Istorie și Etnografie Ungheni, au pus începutul unor cercetări arheologice sistematice pe locul vechii așezări. Rezultatele definitive ale acestora abia urmează a fi analizate. Concluziile preliminare însă sînt deosebit de optimiste, căci s-a dovedit că Ţuţora a fost o importantă așezare umană și trecătoare la Prut încă din preistorie, descoperindu-se aici importante vestigii din perioada fierului târziu, secolele VI-IV î. Hr. Același lucru este valabil și pentru epoca feudală a localităţii, fapt dovedit prin descoperirea locului garnizoanei militare, a impunătorului șanţ de apărare, a necropolei acesteia, cât și a unui bogat material arheologic săpat în cele trei șantiere. Cu părere de rău, timpul restrâns alocat cercetărilor, mijloacele fizice și materiale reduse, dar și inundaţiie cauzate de revărsarea râului Prut, nu au permis mai mult. Cu siguranţă însă, investigaţiile arheologice din anii următori vor scoate la iveală alte și alte dovezi ale vieţii Ţuţorii medievale, inclusiv urme ale vetrei acesteia: case, biserci, mănăstiri, dughene și, de ce nu, a misterioasei cetăţi, așa cum vedeau altădată localitatea martorii oculari. Este un lucru prin care nu ne propunem să infirmăm neapărat subiectivizmul marelui clasic român referitor la imposibilitatea Prutului de a genera condiţii de viaţă urbană de-a lungul cursului său, ci o încercare firească de a scoate din negura vremii destinul unei așezări importante din trecutul Moldovei. Un trecut, iată se dovedește, neașteptat de interesant și surprinzător.

Autor: profesor Vasile Iucal

Vizualizari: 30
Data creare: 05-12-2017 22:14:27
Primarul comunei TutoraCuvântul primarului comunei Țuțora, județul Iași
Starea vremii
Localitatea: Tutora
Latitudine -> 47.13295°
Longitudine -> 27.795191°
Astazi
Joi 03-01-2019
Partial noros
Partial noros
Temperatura
1°C
Minima zilei --> -3°C
Maxima zilei --> 2°C
Presiune atmosferica --> 1.00 Bar
Umiditate --> 63 %
Vizibilitate --> 16.10 km
Stare atmosfera --> stationara
Viteza vant --> 14.00 km/h
Directie vant --> NV
Soarele rasare --> 7:56 am
Soarele apune --> 4:33 pm
Maine
Predominant noros
Predominant noros
Minima zilei --> -4°C
Maxima zilei --> -1°C
Poimaine
Partial noros
Partial noros
Minima zilei --> -5°C
Maxima zilei --> -1°C